Litigiu funcționari publici – obligare la continuarea concursului  și daune morale

Curtea de Apel a admis recursul, a casat sentința pronunțată de Tribunal și a dispus obligarea instituției la continuarea concursului și la plata daunelor morale solicitate.

Deși stabilirea cuantumului prejudiciului nepatrimonial include o doză aproximație, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii precum: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. La stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere principiul echității și proporționalității în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată. Daunele  morale au în special un caracter compensatoriu, și nu reparatoriu, fiind destinate ca, prin crearea unor condiții de viață mai favorabile, să facă posibilă o estompare a suferinței îndurate.

Scroll to Top
Call Now Button